Zei, vraci, șamani, psihologi, doctori

Am ales să scriu despre acest subiect, deoarece zeii, vracii, șamanii, vindecătorii de altădată,  care se foloseau de plante, pietre, foc, pamânt sunt reprezentați în zilele noastre prin psihologi, doctori,  aceștia fiind vindecătorii de astăzi, care acum se folosesc de laptop, pix, hârtie, pastile și instrumentar medical.

Înțelepciunea și vindecarea  s-au transmis din cele mai vechi timpuri, fiind adânc întipărită în ființa noastră în decursul generațiilor, timpurilor și planurilor existențiale, schimbându-se doar forma, esența rămânând aceeași.

Din izvoarele ințelepciunii antice aflăm că întotdeauna între oameni și zei, Dumnezeu ( zei pe vremuri la popoarele antice, Dumnezeu, îngerii pentru credința monoteistă)  a existat  o strânsă comunicare și comuniune. Noi, oamenii prin invocare, rugăciune sau anumite sacrificii ( animale sau umane pe vremuri străvechi) chemăm zeii să ne ajute în viața cotidiană, pentru a ne putea călăuzi și pentru a ne oferi indicii pentru a ne arăta calea pe care o avem de urmat. Aceștia ni se revelează noua sub diferite forme sau ne aleg pe unii dintre noi pentru a demonstra și celorlalți oameni care nu cred in Ei, că puterea lor este nemărginită și că aceștia sunt oricând lângă noi pentru a ne ajuta. Tot ce trebuie să facem este doar să le cerem ajutorul.

Din documentația pe care am realizat-o în ultima perioadă am înțeles că de la zei putem ajunge să  vorbim despre șamanism. De ce despre șamanism? Deoarece șamanul era înzestrat cu un har aparte de la zei.

Studiile arheologice şi antropologice, arată că această credinţă a existat încă de acum 20 000 – 40 000 de ani. Anumiți antropologi argumentează chiar că este mai veche de 100 000 de ani, adică încă de la începutul rasei umane. Urme ale şamanismului se află pe tot globul: în America, Asia, Africa, regiuni din Europa şi Australia.

Pe teritoriul vechii Dacii a existat o puternică tradiţie şamanică. O dovadă a unei culturi avansate în acest sens este şi ansamblul cunoscut sub numele de Gânditorul de la Hamangia, rebotezat Gânditorul de la Cernavodă. De fapt sunt două statuete, care reprezintă un bărbat şi o femeie în două posturi diferite. S-a descoperit că cele două posturi sunt practic posturi vindecătoare, iar astăzi aceste posturi se predau în toată lumea, la workshop-urile de profil.

Ganditorul de la Hamangia si femeia lui
Ganditorul de la Hamangia si femeia lui

Un alt filon puternic al tradiţiilor şamanice autohtone îl reprezintă solomonarii, acesta fiind numele şamanului în cultura dacică.

Tradiţia solomonarilor a continuat pâna la sfârşitul secolul al XIX-lea, “la vedere”, ultimul solomonar cunoscut (sau berevoi, după Vasile Voiculescu) fiind identificat pe teritoriul României la finele anilor 1800. Despre solomonari, Părintele Ghelasie aminteşte în cartea sa Moşul din Carpaţi, că aceştia au fost primii iniţiati în misterele lui Zalmoxe.

Șamanul era considerat de trib preot, vrăjitor, psiholog, doctor și consilier al căpeteniei războinice, de asemenea erau persoane care se ocupau cu divinația. Erau considerați vrăjitori deoarece cunoșteau diferite „tehnici magice” (apelau la ajutorul Directiilor <nord, sud, est, vest>, Elementelor < apa, aer, foc, pamant>, Plantelor, Animalelor, multumeau Pamantului si Universului  si mulțumeau Creatorului pentru ghidare și putere) și vraci pentru că practicau medicina empirică, adesea inseparabilă de dansul cu rotire amețitoare până la prăbușirea în extaz.

„Cabinetul” șamanului îl reprezenta cortul său și toba sa. In mijlocul naturii, acolo își găsea echilibrul său, pentru ca acesta căuta întotdeauna să fie în armonie cu natura, cu celelalte ființe și propriul spirit.

Saman
Saman

Șamanul făcea terapie de grup, face constelații familiale și ședințe de psihodramă, schimba percepția mentală și inerent emoțiile neplăcute, schimba povestea (“gestaltul” de azi) aplicând ceea ce astăzi numim tehnici de psihoterapie cognitiv-comportamentale, rațional-emotive, gestalt, hipnoză, NLP, experențiale și integrativiste, vindeca boli.

Şamanismul, ca proces de vindecare, se bizuie pe trei elemente fundamentale: încrederea şamanului în virtuţile sale vindecătoare ( prin puterea plantelor, puterea directiilor, elementelor, animalelor de putere), credinţa bolnavului că şamanul îi va reda sănătatea şi încrederea familiei bolnavului şi a celorlalte persoane din jur că miracolul vindecării se va produce.

În occident, în special în SUA, in zilele noastre, neoşamanismul este studiat în mod serios atât din punctul de vedere al contribuţiei psihicului uman în procesul vindecării, cât şi al plantelor medicinale culese din junglă pe care le utilizează şamanii.

Doctorii din perioada actuală  se ocupă de vindecarea corpului fizic, prin tratarea organelor noastre interne, pe care o fac fie prin operații, fie prin medicație.

Așadar, ca și în cazul șamanilor este nevoie ca doctorul să aibă incredere  în sine pentru a reuși să trateze și să vindece pacientul. De asemene, este nevoie si de încrederea pacientului în reușita doctorului și în cazurile grave și de acordul familiei. Dar de asemenea, un bun doctor apelează și la divinitate, deoarece actul vindecării se realizează prin doctor, dar având ajutor și ghidare divină.

In medicina chineză și cea africană, spre deosebire de medicina occidentală, se ia în considerare boala în întreg contextul său familial, genealogic, având în vedere restabilirea unei ordini, a unui echilibru la nivel macro.

În psihologie, aici referindu-ma la psihanaliză, elevul lui  Sigmund Freud, Carl Gustav Jung duce mai departe munca de cercetare a profesorului său și aduce multe din practicile șamanice:  lucrul de grup, elemente de schimbare a percepției și eliberare a emoțiilor în practica psihoterapeutică de astăzi.

Pornind de la șamanism, am realizat că în  structura ADN-ului nostru am preluat  programe ce au fost instalate în subconștientul nostru ca într-un computer de-a lungul timpurilor și generațiilor. In psihologie se numește transmitere „transgeneratională”, acest termen a fost introdus de medicul Anne Ancelin Schützenberger , care a lucrat in Școala de la Palo Alto, în „Dinamica Grupurilor” a lui Kurt Lewin și împreună cu personalități ca Jacques Lacan, Françoise Dolto, Carl Roger, J.L.Moreno –părintele psihodramei de azi, Gregory Bateson.

Transgenerațional am fost inzestrați cu o capacitate aparte de vindecare, deoarece trăim în fiecare clipă o poveste, care îi are pe inaintașii noștri în ea și tot timpul trebuie să fim conștienți  de esența noastră divină.

Dacă ne place povestea putem să o continuăm, dacă nu, o putem schimba. Dar este foarte important ca întotdeauna sa ne onorăm strămoșii pentru „ uneltele” transmise, deoarece prin intermediul lor, cunostințele transmise le vom perpetua și noi la rândul nostru generațiilor viitoare, transformându-le în noi „povești”adecvate.

Bibliografie:

http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012/03/samani-samanism.html

http://noulpamant.ro/articole/spiritualitate/shamanism/samanism/

http://clubenigma.ro/pe-scurt-despre-capacitatea-de-a-fi-saman/

„O viziune șamanică asupra vieții” Ioana Madi Dumitrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *